Am trecut pe langa o doamna trecuta bine de varsta a doua. Era foarte distinsa, eleganta, insa ochii ii tradau singuratatea. Parea ireala!
Dupa colt, florareasa mea favorita, mi-a zambit din mijlocul unui ocean de trandafiri. Am multumit si am ales un mic boboc. Apoi, am coborat cateva scari la metrou si am luat un covrig. Am refacut drumul, convins fiind ca totul fusese doar un vis, dar doamna era acolo, urmarind trecatorii cu privirea ce-i cadra viata zbuciumata.
I-am zambit si i-am cerut acceptul pentru a-i oferi modestul meu dar, bobocul de trandafir. Simteam ca sufletul acelei doamne primise cea mai hranitoare secunda din acea dimineata! I-am intins cu mana tremuranda si covrigul aburind. Greu imi stapaneam emotia!
M-am intors rapid si m-am departat cativa pasi. Am intors capul pentru o clipa si am vazut lacrima ei de fericire. Am avut nevoie de cateva minute bune, pentru a reveni la haosul strazii.
