„Un taram plin de minuni, mister si pericole! Unii spun, ca sa-i supravietuiesti: trebuie sa fii nebun ca un palarier” – Tim Burton, „Alice in Tara Minunilor”
„Esti complet nebun! Dar iti voi spune un secret: toti cei mai buni oameni sunt.” – Tim Burton, „Alice in Tara Minunilor”
Asa mi-am inceput calatoria, o calatorie cu „Expressul Polar” in universul inghetat al cinematografiei. Dupa 4 ierni, echivalente a 4 statii renumite, am ajuns la Buftea, acolo unde, ca la fiecare statie anterioara, m-am dat jos, am vazut si am invatat. Aceasta statie se numeste „Familia Addams” semnata de renumitul regizor american de filme fantasy, Tim Burton, a carei zi de nastere o sarbatorim azi.
Ca sa incep cu inceputul, trebuie sa mentionez ca sunt Anisia, o fata micuta de statura, bruneta, de 19 ani, un mic artist al ultimului vagon din Expressul Polar, vagonul unei clase fara numar, o clasa uitata la capatul trenului. Ca orice copil, asa cum inca ma consider, aspir sa ajung nu doar in locomotiva trenului, dar sa o si conduc, sa stiu ca sunt „calauza Expressului Polar”. In realitate, meseria la care aspir este cea de regizor de film, dar pana atunci, va trebui sa trec prin toate probele de foc, prin toate vagoanele. Inainte sa pornesc la drum, vecinii din vagonul meu, „boierii” vagonului (daca putem spune asta, caci in fond aici in vagon nu avem monede, doar statute sociale, care la culcare se risipesc in aerul apasator si duhnitor), mi-au zis: „Un taram plin de minuni, mister si pericole! Unii spun ca sa-i supravietuiesti: trebuie sa fii nebun ca un palarier”,”Esti complet nebuna”…si uite ca dupa 4 ani am invins 4 vagoane.
Anul asta, asa cum spuneam, am ajuns in vagonul cu numarul 4 (cum numeri de la cap’ la coada), vagonul „Familia Addams” (noul serial marca Netflix), acolo unde am lucrat in echipa lui Tim Burton. Cand am ajuns in vagon, in fata ochilor mi s-a aratat coridorul lui lung, pe care stateau in grupuri, zeci de oameni imbracati in straie rupte, cu barbi lungi si parul latos, care se incalzeau la focuri mici si care urlau si schelalaiau asurzitor, in loc sa vorbeasca o limba cunoscuta omului. In momentul cand m-am uitat spre iesirea din capatul vagonului, spre usa care ma va duce in vagonul 5, coridorul vagonului 4 s-a alungit, s-a distorsionat in fata ochilor si s-a facut de 10 ori mai lung. Toti calatorii radeau ca niste hiene, se ridicau in picioare si cum ridicam privirea la ei, le vedem ranjetele batjocoritoare care ma intrebau daca m-am ratacit de casa si unde mi-e dadaca. Am trecut cu teama de primele 3 grupuri de calatori, mai apoi picioarele brusc au inceput sa mi se lungeasca si de-o data, toti au ramas mici ca niste pete pe un dalmatian. Acum calcam ca intr-un slalom printre mici puncte.
6 luni am calatorit la Buftea, iar din copilul fara casa, am ajuns tot un copil, dar copilul care a lasat o frimitura in urma lui, care la un departament uitat de lume, dintr-o echipa de filmare de 300 de oameni, a putut sa il vada pe Tim Burton. Bucuria ca ma aflu pe un platou nu s-a limitat doar la atat, Dumnezeu mi-a dat, neasteptat, oportunitatea de a picta toate vehiculele din primul sezon al „Familiei Addams”. Astfel, am ajuns sa realizez caiace, o motocicleta cu print de dalmatian si alte masini, toate elemente de recuzita fara de care sezonul nu ar fi putut lua forma.
In tot acest timp, l-am urmarit cu privirea pe Tim Burton, ce si-a primit porecla de „ZEU”, printre muritorii din vagoane. Eu insa, l-am vazut ca pe un „OM” ingandurat, cu zeci de probleme in timpul filmarii, dar care totusi reusea sa zambeasca. Am avut ocazia sa ii vorbesc, dar nu am facut-o (ba’ chiar, timp de 6 luni am umblat in lung si-n lat ca sa pot ajunge la el si cand am ajuns, am fugit inapoi) de fraiera, de o teama la care nu m-as fi asteptat de la mine, dupa atatea lupte prin care am trecut. Dar poate asa a fost sa fie, poate ma voi revedea cu el in alt vagon. Cert este ca vagonul numarul 4 nu a fost construit ca sa ii vorbesc lui Tim Burton, ci sa imi „torn in diamant (singurul nestemat indestructibil)” inca o placa la armura pe care o port.
In noi artistii, lumea nu crede de la inceput, dar la fiecare succes, tot ea este prima care afirma ca este cea mai mare sustinatoare a noastra. Un astfel de artist e si Tim Burton, care a ajuns de la ultimul vagon, poate in primul sau chiar in locomotiva propriului „Express Polar”. In trenul meu, am trimis inapoi spre vagonul 0, un porumbel destinat „celor mai mari sustinatori ai mei” (cu ghilimele aferente) si le-am completat vorba: „Esti complet nebuna si nu ai cum sa reusesti”. Am adaugat: „Dar îti voi spune un secret: toti cei mai buni oameni sunt nebuni.” – Tim Burton, „Alice în Tara Minunilor
Tataranu Anisia
Cateva din vorbele lui Tim Burton:
- „Nu sunt nebun, realitatea mea este doar diferita de a ta” – Tim Burton, „Alice în Tara Minunilor”.
- „Doar mergi acolo unde se strecoara adidasii tai înalti si nu uita sa-ti folosesti capul” – Tim Burton, „Alice în Tara Minunilor”.
- „Alice, nu-ti poti trai viata pentru a face pe plac altora. Alegerea trebuie sa fie a ta, pentru ca atunci când iesi in fata acelei creaturi, vei iesi singura.” – Tim Burton, „Alice în Tara Minunilor”.
- „Spune o data, spune de doua ori, risca si arunca zarurile. Calareste cu luna în toiul noptii”. – Vrajitoarele, „The Nightmare Before Christmas” de Tim Burton.
- „Este bine ca artist sa-ti amintesti mereu sa vezi lucrurile într-un mod nou, ciudat”. – Tim Burton.
- „Ca sa fiu sincer, indiferent de necazurile pe care le-am avut, am primit si oportunitatile de a face lucruri”. – Tim Burton.
- „Oricine e cu ambitii artistice, încearca mereu sa reia legatura cu felul in care vedea lucrurile cand era copil.” – Tim Burton.
- „Se pare ca daca esti pasionat de ceva, asta ii sperie pe oameni. Esti considerat bizar sau excentric. Pentru mine înseamna doar ca stii cine esti.” – Tim Burton.
- „Când vine vorba de arta si stiinta, oamenilor nu le plac prea multe. In loc sa fie deschisi, sunt inchisi in privinta asta”. – Tim Burton.
- „Nebunia unei persoane este realitatea altei persoane”. – Tim Burton, „Alice în Tara Minunilor”.