Se intampla des sa pierdem din vedere detalii dupa ce incheiem o operatiune principala. De exemplu sa uitam sa punem busonul la benzina dupa ce alimentam sau borseta pe plafonul masinii si sa plecam. Lista cuprinzand cumparaturile sau ratacirea cartelei cu 10 calatorii de metrou, cumparata pentru a economisi ceva banuti si timp. Putem gestiona mult mai bine astfel de situatii daca inainte de a incepe o actiune inchidem ochii si incercam sa ne linistim mintea si sa ne concentram pe cei cativa pasi pe care ii avem de parcurs.
*
Am petrecut un minunat sfarsit de saptamana ,prelungit, invitati fiind de OAMENI dragi, undeva unde, oricat de surzi si nepasatori am fi, nu putem sa nu auzim linistea naturii care incearca sa se imprieteneasca cu linistea din interiorul nostru. Doresc fiecareia si fiecaruia sa aiba prieteni adevarati si sansa sa imparta cu ei mirosul cetinei adusa de vant.
Dar care este legatura cu Costa Rica? Nici pomeneala ca dragii nostri sa locuiasca acolo. Cu totii ne iubim tara si inca reusim sa descoperim frumusetile ei.
Ca sa ajungem in acel colt de rai am calatorit multe ore ( poate chiar prea multe) cu trenul. Pe partea opusa a culoarului un montaniard ( dupa echipament) si simpatica sa fetita de circa 5 ani. Atat de tare am fost impresionat de prezenta lor incat am inteles de ce calatoria a fost asa lunga. Imi exprim bucuria scriind despre ei, atat a tatalui care prin linistea pe care o transmitea, prin limbajul simplu dar incarcat de informatie sustinea o minunata relatie atat verbala cat si non verbala cu micuta cat si a domnisoarei care radia valuri de lumina si iubire prin zambetele si comportamentul ei discret.
O buna parte discutia dintre cei doi s-a bazat pe studiul unei carti din colectia National Geografic, Costa Rica. studiul era profund, insotit de adnotari, dar si cu impartasirea de pareri intre cei doi. Era evident un plan pentru o calatorie viitoare. Cand au ajuns aproape de destinatie, tatal a inceput ritualul de pregatire pentru coborare. Un rucsac , un rucsacel in forma de pisicuta si multa atentie pentru pregatirea domnisoarei pentru coborare, intr-o statie in care aproape trenul avea sa plece inainte de a se opri complet.
Costa Rica a inceput sa dea semne de agitatie simtindu-se parasita pe masa. I-am spus sotiei mele doar atat -cartea- si in ultima clipa a reusit sa le-o dea.
*
Am vorbit destul de mult cu gazdele noastre despre cei doi, cu bucuria ca inca exista astfel de pariti si copii. Am petrecut un timp incarcat de bine impartasind, pe rand, din proiectele noastre educationale. Cateva zile placute petrecute cu oameni speciali in locuri minunate…
*
Cu multa greutate am coborat dealul pentru a ne indrepta spre gara. Incarcatura emotionala si cateva proiecte educationale schitate pe sevaletele sufletelor noastre imi lasau mari greutati in picioare dar in acelasi timp ma ajutau sa-mi creasca aripi.
*
De obicei ma grabesc sa cobor dar la acel miez de noapte ceva ma facea sa mai astept cateva minute. Am coborat din tren printre ultimii si … in fata noastra la catva metri … Costa Rica. Nu ne-am abtinut sa nu ii oprim si sa-i salutam. Cu toata oboseala acumulata fetele noastre erau luminoase. Tatal ne-a multumit inca o data pentru gestul de a le da cartea. Era un proiect la care lucra de mult si sincer, a afirmat ca nu stie ce s-ar fi facut daca nu eram atenti sa vedem cartea ramasa pe masuta trenului.
Monica le-a spus: – Bunul Dumnezeu a facut in asa fel incat sa ne intalnim din nou asa ca ne-a mai oferit o sansa sa va fi inapoiat cartea pe care nu am fi lasat-o in tren.