Mi-am preparat un ceai și am început să pun în cuvinte (recunosc, o sarcină nițeluș cam provocatoare), povestea relației mele cu gastronomia.
Și pentru că bucătăria este poarta de intrare al unui tărâm fascinant, vă invit să parcurgem împreună o cale ce are ca ecou jumătate de veac de momente extraordinare, miresme amețitoare și de multe ori, orgii gustative.
Câteva considerente trăite și experimentate, posibil să vă genereze acea stare de bine fără de care orice creație culinară, se va măsura doar în calorii și E-uri.
Nu-mi propun să dau „rețete”, ci să transmit trăirile mele în timpul urcușurilor dar și a căderilor, pe drumul pe care Divinitatea l-a ales pentru mine. Am înțeles că exersând cu iubire pentru ceilalți, îți sunt date toate celelalte pe deasupra, inclusiv dozarea ingredientelor. Vine de la sine a simți – simțire, așa cum învățăm în clasele primare.
Ca în orice domeniu, e bine să tindem a ști cât mai profund din cât mai puține lucruri. Vă propun să ne perfecționăm în câteva tehnici pe care să le folosim la parametrii optimi. Asta nu înseamnă să nu ne aruncăm un ochi și la oala vecinului (dar cu iubire)! Este dificil să excelezi in toate ramurile gastronomiei.
Dincolo de ingrediente, cărți sau site-uri cu rețete, o condiție sine qua non este cunoașterea de sine. Jacques Salome, unul dintre mentorii mei, m-a ajutat mult să devin ceea ce aspirasem, înțelegând că relația este vie și are trei elemente: relația propriu zisă si cele două capete ale ei. Astfel mi-am vizualizat relația mea cu Divinitatea, cu fiecare dintre părinți, partener de viață, copil, prieteni, dar și cu mine.
Această relație este definitorie. Dacă nu sunt în armonie cu mine, nu voi putea transmite armonie către cei cu care intru într-o relație.
Reușind (într-o măsură mai mare sau mai mică), să-mi fiu propriul martor, am început să conștientizez că cele mai importante momente ale vieții sunt acelea în care dăruiești (evident, vorbesc despre mesaje pozitive) către ceilalți (cunoscuți sau nu), darurile primite de la frumusețea iubirii, de la parfumul muzicii propriului suflet.
Revenind la pasiunea pentru a experimenta și a oferi celor din jurul meu momente speciale legate de gastronomie, pot afirma că primii pași sunt iubirea, dăruirea, smerenia și uite-așa, construim ușor, ușor Calea!
Dacă reușim să ne vedem și să realizăm câți dușmani găzduim în noi, am înțelege că nu fricile, angoasele, răutățile sunt pivoții propriei existențe ci dorințele, nevoile, virtuțile sunt ceea ce fac din noi OAMENI.
Degeaba ne dorim să AVEM cele mai scumpe cuțite, șorțuri și mașini de gătit, dacă nu suntem pregătiți să experimentăm, să reușim, să dăruim sau să ne asumăm ieșirea din tipare.
Deci iată-ne în postura de a dori să facem un preparat (deja am parcurs ceva km pe CALE)!
Dar ce? Și iar mintea începe să ne joace feste: ce știi tu să faci, o să te faci de râs, ai tu timp să stai în bucătărie?, etc.
Ei bine, uite că DA! Flesh-uri de la vârsta de 2 ani, când făceam cozonăcei din nisip în formițe (din metal la acea vreme) și îi ornam cu frunzulițe, pietricele și tot felul de coji, m-au făcut să derulez în câteva clipe filmul creativității mele, proiectat peste veșnicul copil din mine.
Să demontez ceasul, să fac acvariu în cadă, să construiesc ce doar mintea unui copil poate să facă din tot soiul de cuburi, mi-au format acea parte din creier responsabilă cu creativitatea. Și m-aș mira să existe cineva dintre noi care să nu fi făcut plăcintuțe din noroi!
Vă propun să ne așezăm și să savurăm un ceai sau o cafea lângă câțiva biscuiței de casă, și să deschidem cutia cu amintiri, pentru a vedea că DA, suntem creativi!
Cele mai multe amintiri le am de la străbunici și bunici. Le urmăream cum din mai nimic reușeau să pregătească o masă, de cele mai multe ori din ingrediente bazice, comune, dar care binecuvântate de capul familiei printr-o rugăciune și o cruce, se transformau în cele mai rafinate, gustoase și de neuitat momente. Găteau fără cântar și carte de bucate în față.
Înarmați cu iubire, creativitate și simțire, putem porni în periplul nostru culinar. Și o dată ajunși acolo, în vârful muntelui, printre stele, vom înțelege că nu stelele terestre ne vor nota preparatele, ci zâmbetul celor cu care împărțim momentul.