Flowers in Chania

De ce se joacă copilul?

A  ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil…

Să presupunem că deodată, copiii noştri ar înceta să se mai joace, că în casele, grădiniţele, şcolile noastre nu s-ar mai auzi strigăte, râsete, plânsete… Atunci am fi nişte oameni stângaci şi tăcuţi, lipsiţi de inteligenţă şi de suflet, căci sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc. Un copil care nu ştie şi nu este învăţat să se joace va deveni un adult care nu va şti să gândească şi va ajunge un bătrân cu regrete.

Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte mai întâi acea autonomie, acea personalitate şi chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult.

Copilăria este, aşadar, ucenicia necesară vârstei mature. Ea are drept scop antrenarea atât a funcţiilor fiziologice, cât şi a celor psihice.

Ştiaţi că instrumentele cu ajutorul cărora copiii exersează şi capătă informaţii despre lumea înconjurătoare sunt jucăriile? Prin jucăriile şi materialele pe care le cumpăraţi, dumneavoastră alegeţi ce şi cum vor învăţa copiii.

Alegeţi deci, jucăriile cu grijă!

Cum alegem jucăria potrivită?
-Gândiţi-vă la tipurile de activităţi care îi fac plăcere copilului (nu dumneavoastră personal); depăşiţi stereotipurile legate de dimensiunea de gen (sunt fetiţe cărora le plac maşinile şi băieţi care ar dori să înşire mărgele)

-Înlocuiţi jucăriile în funcţie de stadiul de dezvoltare al copilului; asemeni hăinuţelor care rămân repede mici şi jucăriile trebuie schimbate (nu faceţi o tragedie din faptul că, după o săptămână chiar, jucăria fie a fost „studiată” iremediabil, fie nu mai prezintă interes) – ea „creşte” împreună cu copilul dumneavoastră

-Încercaţi să oferiţi de la început posibilitatea copilului să-şi dezvolte creativitatea. Cu un strop de răbdare, doi de voinţă şi multă, multă dragoste, putem ajuta mâinile mici să creeze lucruri mari. Ideile şi sentimentele pot prinde viaţă chiar dintr-o bucată neînsemnată de hârtie sau bulgăre de plastilină. Haideţi împreună să cultivăm inteligenţa mâinilor!

Jocul copiilor se schimbă pe măsură ce mintea şi corpul se dezvoltă!

Ce învaţă copiii atunci când se joacă?
– Învaţă să-şi controleze şi să-şi coordoneze mişcările.
– Îşi dau seama cum funcţionează lucrurile.
– Îşi dezvoltă musculatura.
– Îşi îmbogăţesc vocabularul; surprind idei noi.
– Îşi dezvoltă creativitatea.
– Rezolvă situaţii problemă – îşi dezvoltă logica.
– Învaţă cum să coopereze cu alţii.

Atenţie! Copiii au nevoie de timp, spaţiu şi de cele mai multe ori, de compania adulţilor  pentru a se bucura de jucăriile lor!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: