Există numeroşi specialişti care consideră că cea mai importantă perioadă a vieţii este cea de la naştere, până la vârsta de şase ani.
Atunci copilul construieşte adultul din el: nu există om care să nu fie creat de către copilul care a fost cândva. Acest proces se săvârşeşte cu ajutorul mâinilor, prin experienţă, mai întâi prin joc şi apoi prin muncă. Mâinile sunt instrumentele inteligenţei umane (Maria Montessori, Mintea absorbantă).
Dacă veţi observa un copil care se joacă, primul lucru care o să vă atragă atenţia va fi seriozitatea lui. Fie că face o prăjitură din nisip, fie că ridică o construcţie din cuburi, fie că taie bucăţi de hârtie, el pune mult suflet în ceea ce face şi este tot atât de absorbit de ocupaţia sa ca şi oricare dintre noi în cele mai serioase activităţi ale noastre. De aceea, nu există nimic mai jignitor pentru el decât să-i subestimăm munca, să i-o ignorăm şi să intervenim cu cuvinte stângace sau zeflemitoare. Jocul este o pregătire pentru viaţa serioasă. (Lee, Play in education)
Cum le arătăm copiilor că ne pasă de ei?
Observaţi punctele lor forte. Nu toţi au darul de a fi oratori sau matematicieni desăvârşiţi. Sunt copii care se exprimă cu multă uşurinţă prin desen, pictură, improvizând ceva cu jucăriile sau construind. Aflaţi cum sunt copiii în realitate, nu cum v-aţi dori dumneavoastră să fie sau cum v-ar plăcea. Şi odată ce aţi aflat, nu irosiţi aceste atuuri în activităţi care îi solicită în domenii pentru care manifestă mai puţină înclinaţie. Puneţi-le la dispoziţie mijloacele necesare pentru dezvoltarea talentelor şi veţi pune bazele adultului echilibrat emoţional de mâine.
Alternarea activităţilor care implică nepricepere şi frustrare cu activităţile pentru care copilul are înclinaţie, va duce la creşterea încrederii în sine. (Elias, Tobias, Friedlander, Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor)