Am fost întrebat de multe ori de ce scriu atât de rar și ce mă determină să stau retras, nealegându-mi modelul celor care se plimbă de la o televiziune la alta. Nu-mi găsesc locul acolo unde mulți înșiră vorbe, de cele mai multe ori suprapunându-și discursul peste cel al moderatorului ori a celorlalți invitați, iar marea găselniță este banda de informații din josul ecranului, in special cea cursivă (crawl), ce generează o bâzâială “browniană” și mai mare agitând și mai mult mintea telespectatorilor.
Oricâte cuvinte s-ar pune pe sticlă, ele nu pot reflecta decât într-o foarte mică măsură trăirile celui ce încearcă să-și pună simțirea în cuvinte.
Priveam în jur și simțeam că măruntele dar multiplele nonvalori contemporane mă ademenesc tot mai mult spre ele. Mi-am rotit privirea minții spre interior și am reflectat mizeria exterioară către oglinda dinăuntrul meu. Am revăzut muntele, la început învăluit în nori care ușor, ușor, văzându-mă cum îl privesc, s-au îndepărtat lăsând loc soarelui să se oglindească în sufletul meu!
Există oare o altă soluție decât să experimentezi?!!
În câteva ore mă urcam pe vasul care avea să mă ducă printre frații de pe Sfântul Munte, departe de NIMICIMI (NIMIC + MICIMI) cu doar 7 zile înainte de ziua Înălțării Domnului, pentru A FI una cu obiectul experimentării. În acest timp, lumea era delectată de ipotetica pedepsire a unor capi din politică și alegerea altora în diverse structuri.
Am ajuns în micul schit românesc pentru a-mi liniști mintea și sufletul, pentru a primi binecuvântarea de a pune pe hârtie aceste trăiri, cu speranța că fiecare mai poate salva situația creată de ignoranță, susținută cu multă pricepere de propria-i minte. Când ajungi să-ți poți vedea mintea, să înțelegi ce mecanisme poate genera aceasta, ce ne îmbâcsesc și ne blochează, ajungi poate să meditezi unde îți este locul pe calea pe care ai apucat.
Vedem foștii, actualii și viitorii penali pentru că este mult mai comod să ne abatem atenția de la propria noastră mizerie, de la întunericul care pe zi ce trece, ne cuprinde interiorul. Nu avem curajul să ne privim propria minte pentru că suntem comozi, orgolioși, ranchiunoși. Cum credeți că ego-ul fiecăruia dintre noi se apără? Alegând o cale extrem de parșivă: „uită-te în grădina vecinului”, spune mintea. Și asta pentru a-și da de lucru, fiind îngrozită că într-o bună zi, ajungem să înțelegem că dușmanul nostru cel mai apropiat este chiar ea, propria noastră minte! „Să nu mai croșetăm tăiței”, cum spunea J. Salome!
Și dacă vom vedea Lumina, ne vom pune mintea la punct chiar daca ea nu vrea asta, pentru că nu-i vine bine să ne lase să vedem sclipirea Dumnezeiască.
Dacă fiecare ar conștientiza că unica soluție este în fiecare dintre noi, ar putea să facă primul pas. Orice cale începe cu primul pas și acesta este observarea propriei persoane.
Când suntem bombardați zilnic de tot felul de găselnițe, gadgeturi, nimicimi, tentația de a deveni NIMICULTOR este foarte mare! Ce bine voi trăi EU pentru că cineva face 3 ani si 6 luni de închisoare, vor afirma unii! Și așa vom continua să zacem ignoranți în propria închisoare. Să încercăm să înțelegem ce s-ar întâmpla, dacă fiecare român și-ar pune întrebarea: pot face ceva pentru mine și implicit pentru cei din jur și da, și ceva pentru cel care primește 3 ani și 6 luni de închisoare, chiar dacă nu va face decât 6 luni sau 2 ani?
Ne putem ruga pentru acel om să primească har pentru a vedea, pentru a conștientiza prin ce trece, pentru a putea renaște din propria-i cenușă!
Așadar, să ne iubim unii pe alții, să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Și cine are mai multă nevoie de ajutor, iubire și îndreptare decât cel „bolnav”!
Primiți cum se cuvine truda fraților și părinților care se roagă necontenit pe Sfântul Munte, pentru fiecare dintre noi!
P.S.: La consulatul din Salonic, am găsit români stând bucuroși la coadă, cu speranța că ceva se va schimba. Da, se va schimba prin harul lui Dumnezeu, prin iubire! Și atunci când va fi iubire, jandarmii ne vor oferi flori!
