Un bun prieten era atent tot timpul la telefon şi când acesta suna era pregătit să alerge pentru a răspunde.
Se întâmpla de mult, atunci când nu existau decât telefoane fixe şi sonerii pentru a fi auzite. Astăzi tehnologia ne permite să alegem dacă răspundem sau nu la un apel.
L-am întrebat de ce e pregătit tot timpul să fugă pentru a răspunde la telefon. A spus:
„Apelul pe care îl aştept eu poate veni o dată în viaţă sau…. niciodată. Acesta ar putea să-mi schimbe radical tot restul vieţii.”
O invitaţie pentru cei ce au urechi să înţeleagă……
Orice idee benefică ajută. Sunt ani de când pun seminţe, din când în când ele mai şi încolţesc. Important pentru mine este să le semăn. Fiecare va încolţi atunci când îi va veni rândul. Nimic nu este întâmplător. Dacă ar încolţi când nu trebuie s-ar usca în câteva zile şi apoi ar pieri.
Urmăriţi exemplul statului (cea mai “nefericită” entitate care are mari probleme în a se gospodări) seamănă funcţionari neperformanţi şi cresc…IMPOZITE apoi dispar, funcţionarii câteodată şi impozitele odată cu ei.
Cei ce investesc în copiii lor, implicit o fac şi pentru viitorul lor şi a ţării ( cea în care s-au format) sau …trist …poate vor lua calea depărtărilor sătui de atitudinea funcţionarilor născuţi din seminţe selecţionate şi germinate sub grija sistemului „ticăloşit”
Copii se nasc fără haine. Unii, graţie părinţilor ajung la AUR alţii, la LUMINĂ. Acestea au însă fiecare strălucirea proprie inconfundabilă. Până vor fi pe picioarele lor, părinţii sunt cei ce veghează asupra NEVOILOR copiilor, mai apoi când ei vor creşte, vor decide singuri asupra DORINŢELOR lor.
Am descoperit că pentru o perioadă scurtă am putut orbecăi prin întuneric, destinaţia finală pe care mi-o propusesem fiind DRAGOSTEA.
Părinţii ar trebui să vrea să înveţe acest lucru. Este doar o invitaţie.
Dacă vom şti ce informaţii să transmitem, dar mai ales cum să ne formăm copii, atunci vom avea poate şansa de a ne vedea împlinită misiunea. Dacă nu, atunci vom privi neputincioşi la drumul pe care sistemul l-a ales pentru ei.
Câtva timp am oferit celor ce mă vizitau, ca amintire, o căsuţă IQ însoţită de invitaţia de a încerca să elibereze o biluţă ce stă încurcată într-o sfoară. Cum mulţi au întrebat dacă se poate, iar alţii au renunţat să descopere singuri cum, vă invit să urmăriţi în continuare povestea acestei căsuţe. Nu vă voi spune cum se rezolvă aparenta problemă pentru că acest lucru ar fi o simplă informare, ci vă voi spune o poveste care are menirea de a vă transmite un mesaj, ce poate ar putea constitui o cărămidă în formarea noastră ca părinţi deci şi implicit a copiilor nostri.
O pasăre trăia într-o colivie. Stăpânul ei îi dădea de mâncare şi apă de băut. Adeseori pasărea încerca prin trilurile sale să-i transmită stăpânului că ar vrea să fie liberă. Stăpânul se bucura de sunetele cristaline ale păsării dar nu reuşea să-i desluşească mesajul. De fapt nici nu-şi propusese vreodată acest lucru.
Când criza l-a atins pe om fiind nevoit să facă reduceri s-a gândit să elibereze pasărea pentru a nu mai cheltui cu întreţinerea ei. A deschis uşiţa coliviei şi a îndemnat pasărea să plece.
Aceasta a ieşit dar după câteva ture, s-a reântors conştientizând că îi va fi foarte greu să supravieţuiască. In colivie nu avea multe bucurii, dar regulat primea hrană şi apă.
Poate vi se pare tristă această poveste, dar ea are un mesaj profound.
Un om trăia într-un sistem care îi asigura minimul “de mâncare şi de băut”. Adeseori omul încerca, prin semnale, să transmită sistemului că ar vrea să fie liber. Sistemul nu reuşea să desluşească mesajul omului. De fapt nici nu-şi propusese vreodată acest lucru.
Când criza a atins sistemul, acesta a fost nevoit să facă reduceri din ce în ce mai mari. El a deschis uşa şi l-a îndemnat pe om să iasă pentru a nu mai cheltui cu întreţinerea lui. Acesta a ieşit dar, după câteva ture, s-a reântors conştientizând că îi va fi foarte greu să supravieţuiască. In sistem nu avea multe bucurii, dar regulat primea raţia de “hrană şi apă”.
Poate vi se pare şi mai tristă această poveste, dar ea are un mesaj şi mai profound.
Intr-o zi am primit o căsuţă IQ cu invitaţia de a încerca să eliberez bila galbenă din laţul sistemului de sfori, care cuprindea deopotrivă căsuţa şi bila (omul din povestea mea).
Am observat că sistemul (sfoara) era limitat la 50 centimetri. În rest nu mai era sfoară ci libertate.
Libertatea de a fi, de a gândi, de a crea, de a te exprima, de a te face auzit, de a fi valorizat, de a iubi, de a avea propria credinţă şi cale precum si multe alte libertăţi. Am încercat să măsor acest spaţiu şi am avut o revelaţie. Era infinit, un infinit de libertate, un infinit de BINE.
Ce mă făcuse să mă complac în acel sistem? Comoditatea, lipsa de informaţie sau curajul de a fi eu însumi?
Am pus mâna pe bilă şi am încercat să o eliberez dar orice încercam, constatam că sfoara exercita o acţiune nebănuită, nepermiţându-i bilei să iasă.
Apoi am gândit altfel. De fapt eu ar trebui să stau liniştit şi să încerc să dau la o parte sfoara. Incredibil de uşor am reuşit acest lucru. Totul de fapt era ascuns în modul meu greşit de a pune problema. Nu bila trebuia scoasă ci sfoara. Acum eram capabil să fiu liber fără să tai sfoara sau să desfac nodurile, deci în mod paşnic. Nu deranjam pe nimeni şi puteam fi liber ori de câte ori îmi doream.
Bucuria mi-a fost însă pentru o clipă întreruptă de un fior rece pe şira spinării. Dacă nu găseam soluţia? Rămâneam încurcat în sfori! Acelaşi lucru l-ar fi păţit probabil şi copii mei, neputând să le explic cum poate fi rezolvată problema. In acel moment am înţeles ce înseamnă să gândeşti aşa cum îţi dictează sistemul.
Mulţumesc libertăţii de a gândi pentru că mi-a permis să gândesc altfel.
Personajul SISTEM din povestea mea este imaginar. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătore.
Această poveste este doar rodul imaginaţiei mele şi are ca singur scop să aducă o rază de speranţă celor ce au avut răbdarea să citească până la sfârşit acest mesaj. Este valabilă oricând asemenea scrierilor marelui Caragiale sau a pamfletelor lui Tănase.
Putem să ne formăm copii pentru a reuşi să fie fericiţi. Totul este să începem să gândim altfel.
Nicu Tataranu
Bucuresti, ianuarie 2010